Deutsch / Română
German State Theatre Timișoara

Sărbătorim de acasă Ziua Mondială a Teatrului!

23 March 2020

Până anul trecut, Ziua Mondială a Teatrului era un prilej de a aduce împreună publicul și pasionații de teatru alături de actori, regizori, dramaturgi, scenografi, etc. Dar anul acesta, datorită pandemiei de coronavirus, ascultăm sfaturile specialiștilor și #stămacasă sau, dacă e absolută nevoie, ieșim, dar păstrăm cel puțin 2 metri distanță între noi.

Știm că e greu, simțim pe pielea noastră ce înseamnă suspendarea activităților culturale, a spectacolelor, închiderea sălilor de teatru. Nu putem face altceva decât să ne protejăm și ne gândim la zilele când vom putea juca din nou în fața publicului.

Până atunci, pentru a nu pierde contactul cu voi, publicul Teatrului German, am hotărât ca în următoarea perioadă să oferim online, în regim gratuit, o serie de înregistrări ale spectacolelor noastre, care vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a teatrului.

Nu întâmplător, primul spectacol pe care îl vom pune la dispoziția publicului va fi Jurnal de România. Timișoara / Tagebuch Rumänien. Temeswar, regizat de Carmen Lidia Vidu, pe care veți putea să îl vizionați vineri, 27 martie 2020, de Ziua Mondială a Teatrului. Accesul la filmare se va putea face între orele 18.00-22.00.

Chiar și atunci când distanțele ne țin departe unii de ceilalți, barierele care existau altădată s-au dizolvat. Ne-am solidarizat pentru a putea depăși împreună evenimentele acestor zile. Teatrul nu poate funcționa independent de marile schimbări sociale, politice și economice, nici nu poate să se ascundă de ele, ba chiar are datoria, pentru a nu deveni irelevant, să le reflecte și să le interpreteze cu responsabilitatea oricărei alte instituții aflat în serviciul comunității.

Prin urmare, ce motiv mai bun pentru a viziona Jurnal de România. Timișoara, tocmai acel spectacol prin care am încercat, atât prin mesajul pe care cele șase actrițe l-au transmis publicului, cât și prin activitățile adiacente (conferințe, discuții, sesiuni de Q&A etc.) să apropie comunitatea locală: fie că a fost cea artistică, unversitară, politică, etc; dar și pe cea națională – Jurnal de România. Timișoara face parte dintr-o serie de spectacole similare, propuse de Carmen Lidia Vidu, montate la Sfântu Gheorghe și la Constanța – și astfel să o solidarizăm.

Așa că în 27 martie, între orele 18.00 și 22.00, de Ziua Mondială a Teatrului, intrați pe pagina de Facebook a teatrului și haideți să vizionăm împreună Jurnal de România. Timișoara.

Regia: Carmen Lidia Vidu (a.G) • Dramaturgie: Andrea Wolfer • Asistență de regie: Oana Vidoni • Asistență de Scenografie: Ioana Smara Popescu • Montaj foto-video: Cristina Baciu (a.G), Ovidiu Zimcea (a.G)
Cu: Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Dana Torok, Ioana Iacob, Olga Diana Török și Török Silvia.

Vă așteptăm online!

Latest news

#safetheater