„Nu e uşor să pui în scenă limbajul poetic, atât de puţin înrudit cu plastica teatrului, al laureatei Premiului Nobel – şi, în mod cert, un rol esenţial în spectacolul de la Timişoara l-a avut scenografia lui Helmut Stürmer –, decorul şi cotumele (dar mai ales decorul) reconstituie o lume a satului de limbă germană, închisă asupra ei înşişi şi întreţinându-şi obsedant "valorile", ficţiune aunui anume mod de viaţă.” 

„Ţinuturile joase e un spectacol care are ca personaj principal memoria; e o montare care colează nu numai texte, ci şi bucăţi de memorie colectivă şi personală. E ca şi cum am asista la răsfoirea unui tablou de familie cu filele îngălbenite de timp. Recuperare se face cu candoare, dar nu fără ironie, pe baza poveştilor. […] Decorul trimite sugestiile unei lumi strâmbate de timp, lovite de realităţile unei epoci şi deformte de logica visului. Costumele refac şi ele coloratura spaţiului, astfel că, vizual suntem transportaţi la Niţchidorf, locul unde se întâmplă totul şi mai nimic. […] Scenele de grup au coerenţă, Eszter Tompa (Herta adult) joacă foarte exact, îngemănând atât detaşarea adultului, cât şi bucuria copilului. Mara Bugarin (Herta copil) are naturaleţe şi vigoare, dar roluri bune fac şi Ida Gaza (bunica), Ioana Iacob (mama) sau Radu Vulpe (tatăl). Spectacolul este amplu, dar curge lin prin canaturile memoriei care aduce la suprafaţă un timp al copilăriei, garnisit cu poveştile de spus şi nespus, cu fricile acumulate în noapte. O imagine foarte pregnantă a satului care clocoteşte sub imperiul non-acţiunii, a familiei care trăieşte simultan supunerea, nefericirea şi iluziile.” 

„Un spectacol cu ritm vioi, care nu pierde atenţia publicului nici o secundă, unde umorul, înlăturând deliberat orice urmă patetică, consonează perfect cu dinamismul de pe scenă. Scene scurte, fiecare cu propria dezvoltare şi propriul farmec, se succed într-un tempo antrenant, aşa încât istoria unei întregi comunităţi să se scrie scenic sub ochii spectatorului. Atât războiul, cât şi deportările devin uşor de prizat prin perspectiva micuţei şvabe care povesteşte la persoana întâi, cu un balans perfect între obiectivitate, ironie şi candoare! Ecuaţia se va menţine pe tot parcursul spectacolului, care nu trenează nici o clipă (ce raritate în teatrul românesc!), excelent interpretat de Tompa Eszter in rolul Povestitoarei, ca şi de numeroşii săi colegi prezenţi pe scenă.” 

„Un mare merit al regizorului este felul în care a lucrat cu întreg ansamblul TGST, conducîndu-l cu mînă sigură şi punînd în valoare calităţile membrilor săi în secvenţe scurte, ritmate, mai degrabă laconice şi susţinute prin mişcare şi gest.” 

„[...] decorul sintetic al mereu inspiratului Stürmer adună ca într-o lanternă magică elementele unui univers când realist, când oniric, expresiv și funcțional. Astfel că, în băltoaca din avan-scenă, cât se poate de realistă, semn al izolării, tronează suprarealist leșul unui cal ce pare că mai respiră sau pâlpâie un televizor, pe aici trecând și nebuna satului spre lumea ei de fantasme ce se prelungește în imaginile filmului din fundal.”