Deutsch / English
Festivalul European de Teatru Eurothalia

27 septembrie 2022, 19:30-21:10, în sala Teatrului German

Reprogramat: Fericirea

de Tatiana Frolova –– Regie: Tatiana Frolova

Coproducție: Théâtre KnAM, CDN Besançon Franche-Comté (RUS, FR)

Stimați spectatori,

În ziua de marți, 27 septembrie 2022, urma să urce pe scena Teatrului German, în cadrul Festivalului Eurothalia, Teatrul KnAM cu spectacolul „Fericirea”, un manifest anti-război și anti dictatură, interzis în Federația Rusă. Din păcate, războiul din Ucraina și situația politică a momentului face imposibilă desfășurarea acestei reprezentații. În ciuda tuturor eforturilor făcute atât de noi, echipa festivalului, cât și de echipa franceză a producătorilor – CDN Besançon Franche - Comtè – ansamblul KnAM, care s-a refugiat în Franța, nu a primit la timp, din partea autorităților franceze, vizele de lucru pentru Uniunea Europeană.


Totuși, noi ne dorim ca acest segment al Festivalului să nu fie înlocuit în ultimul moment de un alt spectacol, astfel că am prelungit invitația unui membru din echipa de producători, regizoarei Bleuenn Isambard, activistă pentru drepturile omului. Bleuenn Isambard va veni la Timișoara și va prezenta documentarul „KnAM sur Amour” care urmărește aventura incredibilă a Teatrului KnAM, fondat de Tatiana Frolova în orașul Komsomolsk-pe-Amur, la 8.000 km de Moscova. 


Spectacolul „Fericirea” urmează să fie reprogramat la o dată pe care o vom anunța ulterior.


Ne cerem scuze pentru schimbarea de program și pentru orice inconvenient creat. Valoarea biletelor achiziționate online va fi returnată automat. Cei care și-au cumpărat bilete de la casieria Teatrului German sunt invitați să vină cu tichetul și vor primi, pe loc, contravaloarea sa.


Intrarea la proiecția documentarului despre Teatrul KnAM este gratuită și se va face în baza unui tichet, care poate fi ridicat, în ziua spectacolului, de la casieria Teatrului German. 

 

Vă așteptăm la Festival! 

Trailer

Fotografii din spectacol

Perspective?