Cele șase protagoniste - pe lângă Ioana Iacob și Daniela Török, deja menționate, din echipa artistică mai fac parte Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Olga Török și Silvia Török - apar una după alta în colajul alcătuit de Carmen Lidia Vidu. Ei nu acționează, ci își povestesc pasiunile și slăbiciunile, temerile și depresiile. Este uimitor și, în același timp, emoționant modul în care actrițele își dezvăluie fără încetare visele, gândurile și sentimentele. Selecția largă a diferitelor grupe de vârstă - de la 31 la 71 de ani - face posibilă acoperirea unui interval de timp larg: viața în timpul dictaturii comuniste a lui Ceaușescu, emigrarea masivă a șvabilor, condițiile de muncă precare din zilele noastre. Sistemul școlar românesc inadecvat este pus sub semnul întrebării, la fel ca și lipsa legilor de protecție a animalelor. Teatrul și viața culturală sunt, de asemenea, analizate, în special faptul că Timișoara este un proiect controversat ca și Capitală Europeană a Culturii 2021.

Irina Wolf, critic

None

„... și un spectacol cu șase actrițe de excepție din spațiul germanofon, bazat pe mărturisirile lor și creat de regizoarea de teatru multimedia Carmen Lidia Vidu, Jurnal de România. Timișoara (2018), articolul va oglindi activitatea atipică a Teatrului German de Stat din Timișoara, România, de-a lungul a trei decenii, cu accent pe istoriile marginalizate ale femeilor artiste. Una dintre cele două instituții teatrale de acest gen din această țară, acesta este un loc creat pentru minoritatea germană, dar care funcționează pentru un public mixt, întrucât această minoritate a scăzut de-a lungul deceniilor, mai ales după căderea zidului Berlinului și schimbările politice masive din Europa de Est. Teatrul German de Stat Timișoara a jucat un rol esențial în continuarea existenței unei comunități germane în România comunistă, acest lucru fiind dovedit de istoria sa de pe scenă și din afara ei, precum și de memoriile și contranarațiunile multidirecționale aduse pe scenă de actrițe din generații diferite în Jurnal de România: Timișoara. Articolul se bazează pe o cercetare aprofundată în arhiva Teatrului German de Stat Timișoara, pe interviuri și confesiuni scenice ale actrițelor implicate în aceste două proiecte, una dintre ele, Ida Jarcsek-Gaza, fiind protagonistă în ambele, la exact treizeci de ani distanță.”

Cristina Modreanu - Critic de teatru

https://www.critical-stages.org/27/if-you-had-only-spoken-counter-narratives-and-marginalized-histories-of-women-on-the-german-stage-in-romania-before-and-after-1989/

Unele dintre cele şase protagoniste sunt născute în Capitala Banatului, altele pe undeva, prin apropiere, o a treia categorie a venit aici spre a face studii universitare şi a-şi începe şi continua munca într-un Teatru de limba germană. Fiecare dintre cele şase „performere“, fie că sunt aşezate în faţa microfonului cu stativ, fie că îl ţin în mână, ne dă detalii despre familie, despre anii copilăriei şi ai şcolii, despre ce gândesc despre oamenii care le înconjoară, despre munca lor, despre ceea ce se întâmplă în teatru, despre urbe, despre viaţă. Sesizând defecte, neîmpliniri, prejudecăţi, desluşind şi despărţind răul de bine, admiţând că nu sunt nici ele perfecte, că nu se socotesc infailibile, că au avut ori că au momente în care lucrurile nu s-au petrecut ori nu se petrec nici azi aşa cum trebuie ori cum ar fi vrut ele să fie. Toate şase sunt mândre că trăiesc în oraşul Revoluţiei, precizând apăsat că le miră că la aproape 30 de ani de atunci multe întâmplări au rămas şi pare-se că vor rămâne pe mai departe încâlcite. Sunt mândre şi că în 2021 Timişoara va avea onoarea de a fi Capitală culturală europeană, însă îşi exprimă îngrijorarea că, pentru moment, aproape nimic nu se leagă, totul se pierde în dispute şi orgolii personale.

Mircea Morariu, critic 

https://adevarul.ro/cultura/teatru/despretimisoara-persoana-intai-1_5c2db2c4df52022f752b6441/index.html?fbclid=IwAR0aAtgoBrhtwtgdL-6n3CDIAyom8UW7Auwqk_xdIslDC30fb_BWUVxctkM

Aș trece la Jurnal de România. Timișoara, clipa de intensă bucurie artistică și emoțională a Festivalului, Carmen Lidia Vidu fiind, cu seria acestor Jurnale, opera aperta, de urmărit deci… o magiciană a tehnicii video, a actorului carte-deschisă, aici șase actrițe, în amintirile cărora a știut să scormonească, în documente, în istoria României de vreo 30 de ani încoace.

Mirella Patureanu, critic 

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/citeva-clipe-magice-ale-teatrului-fnt-2019-628771.html

Ceea ce contează cu adevărat nu sînt accidentele biografice, suferințele și bucuriile expuse public, ci marcarea unei prezențe umane, învestirea actorului ca mesager dincolo de rolurile scenei. Întregul spectacol sugerează ideea că artistul e conștiința (umană, civică și politică a) comunității, chemat să o exprime. Jurnalul amorsează și un proces reversibil, de conștientizare a artiștilor și a instituției despre rolul lor în comunitate, în redefinirea mizelor repertoriale orientate către spectatori.

Oana Cristea Grigorescu, critic 

https://www.observatorcultural.ro/articol/jurnal-bilingv-de-timisoara/

Ceea ce produce spectacolul este conştientizarea relaţiei directe dintre om şi oraş, dintre trecutul personal şi viitorul metropolei. Şi mai produce şi o distanţare, o sterilizare a patetismului (nu a emoţiei), care permite ochiului şi minţii să fie lucide. Cele șase actriţe de la Teatrul German de Stat din Timişoara (Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török, Silvia Török) problematizează subsecvent/parţial şi prezenţa instituţiei în viaţa culturală a oraşului, şi impasurile din carieră, şi rostul/rolul teatrului azi.

Oana Stoica, critic 

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-performative/dupa-30-de-ani-628765.html

Jurnal de România. Timișoara este al treilea episod (după Sfântu Gheorghe şi Constanţa) dintr-un program al regizoarei Carmen Lidia Vidu care vizează cartografierea unor comunităţi urbane prin prisma istoriei generale (a locurilor) şi personale (a actorilor), în formate multidisciplinare (film, fotografie, teatru). Biografiile actorilor, (auto)prezentate discursiv sunt „montate” live cu fotografii şi înregistrări video de familie, din arhiva personală, sau ale oraşului, cu imagini din presa timpurilor. Rezultatul este o reflecţie lucidă, dar emoţionantă asupra oraşului, fără festivisime, pozitivisme sau negativisme. În aşteptarea anului 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală a Europei, un proiect care, pe plan local, şchioapătă administrativ, conceptual şi financiar, 6 actriţe (inspirată ideea de a avea o distribuție integral feminină) ale Teatrului German de Stat explorează relaţia acestui oraş eclectic, etnic şi cultural, cu oamenii săi, trecând prin filtrele istoriei recente, ale transformărilor sociale, decăderii/revigorării arhitecturale, sub impactul economiei de piaţă. Cu luciditate, poate şi cu  dezamăgire, dar fără patos şi fără ură. 

Oana Stoica, critic

https://www.scena9.ro/article/fnt-bocsardi-memorie?fbclid=IwAR1vVy6UpOUdTGq_iiabnWV3OfmDjY3kKJ-vkUjsiy0LPkBofcxMsmffwBc

Jurnal de România. Timișoara (Teatrul German de Stat Timișoara, 2018) de Carmen Lidia Vidu face și el parte dintr-o serie, dedicată experiențelor actorilor implicați. În cazul Timișoarei, e vorba despre actrițele, de vîrste diferite, ale Teatrului German și, în ultimă instanță, despre umbra de neevitat pe care o întinde asupra vieții lor faptul de a fi trăit și de a trăi în orașul de unde a pornit Revoluția. Începutul acestei revoluții e, ca un destin, parte a identității lor.

Cel mai mare paradox al reflectării Revoluției în teatrul din România? E o revoluție fără eroi, fără victime, o întîmplare căzută asupra tuturor, orchestrată de o mînă invizibilă, poate salvatoare. E, de cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, o întîmplare a altcuiva, pe care o privim ca simpli trecători.

Iulia Popovic, critic

https://www.observatorcultural.ro/articol/cu-revolutia-la-teatru-dupa-30-de-ani/?fbclid=IwAR3lR_KALDBo_z_e6mHUOBwiIGjyo2p_vsDxjjn2-JWC3SbEH6Yu576dDy4