„Ce nervoşi sunt toţi şi ce plini de iubire! Problema personajelor cehoviene din Pescăruşul, rafinat accentuată de spectacolul regizat de Yury Kordosnky, e că nici unul dintre ele nu e îndrăgostit de cine trebuie, că nici unul nu îşi vede dragostea împărtăşită. [...]

Personajele cehoviene, spectatori la premiera, la unica reprezentaţie a piesei lui Treplev sunt răsfiraţi printre noi. [...]

Arta şi înţelepciunea lui Yury Kordonsky Cine e, de fapt, creatorul unei noi modalităţi de a gândi şi de a face teatru aşa cum se manifestă ea acum şi aici? Neîndoielnic, regizorul Yury Kordonsky. Nu, Yura nu are nimic din teribilismul lui Treplev. Nu, regizorul nu va evacua nicidecum emoţia din montarea sa. Dar nici nu va face exces de ea, nici nu o va supralicita, nici nu o va cerşi. Emoţia va veni, generată firesc de profunzimea spectacolului, de umanitatea montării la care luăm parte, de caraghioslâcul bine controlat al eroilor. Yura nu e la fel de crud cu personajele cehoviene cum s-a dovedit a fi Andrei Şerban în spectacolele de la Cluj ori de la Budapesta. Dar nici îngăduitor nu e. În schimb, regizorul îşi va asuma câteva acte de curaj ce se constituie în tot atâtea indicii ale originalităţii montării. Ale ridicatului său cuantum de noutate. Cele mai radicale opţiuni vizează felul în care sunt concepute exact personajele-cheie, respectiv cvartetul Arkadina-Trigorin-Zarecinaia-Treplev. Şi modul în care s-a produs desemnarea interpreţilor distribuiţi în aceste roluri. Marile, plăcutele surprize sunt, indiscutabil, evoluţiile foarte bune semnate de Olga Török şi de Horia Săvescu. De fapt, toţi actorii sunt foarte buni. Sunt pe rol, sunt în rol. Ştiu ce au de făcut. Şi aceasta pentru că e cum nu se poate mai limpede că Yuri Kordonski nu a venit la Timişoara cu un spectacol dinainte scris într-un caiet, cu toate mutările în plic. Neîndoielnic, încă înainte de prima repetiţie, directorul de scenă ştia foarte bine ceea ce doreşte. [...] Marele profesionist Yuri Kordonsky s-a întâlnit, aşadar, cu unul dintre cei mai buni directori de teatru din ţară, Lucian Vărşăndan. Dar şi cu una dintre cele mai puţin lipsite de ifose şi mai doritoare de performanţă trupe actoriceşti.” 

„Tulburătoare a fost pentru mine tensiunea incandescentă pe care regizorul Yuri Kordonsky a pus-o în acest spectacol de la Teatrul German de Stat din Timişoara. Din primul moment al spectacolului şi pînă la sfîrşitul lui. O tensiune care costă şi de care nu poţi să scapi uşor. Felul în care a gîndit el această piesă m-a atins profund. Ca şi spaţiul pe care l-a propus scenograful Dragoş Buhagiar. Am descoperit energiile unei TRUPE. Şi asta e formidabil! [...] Vibraţia unei performanţe, cum este acest "Pescăruş", vine din felul riguros, impecabil în care textul este rostit şi asumat pînă la ultima lui fibră. Dar vine şi din tăcerile celor care susţin, pur şi simplu, replica celuilalt, creaţia lui, momentul de graţie pe care îl poate atinge într-o secundă minunată. Kordonsky ştie cum să scoată aripile din fiecare actor. Aripi de înger, de demon. De zbor.”  

„Rar mi-a fost dat să văd un spectacol cehovian în care directorul de scenă să poată conduce publicul spre un uriaș sentiment de comprehensiune, de neașteptată intimitate și empatie, în ultimă instanță, de iubire față de teatru și de respect pentru "magia" relației dintre spectatori și eroii piesei. [...] Acum, în Pescărușul, fascinația apropierii dintre interpreți și spectatori creează un câmp magnetic comun, o interferență mereu provocatoare în plan emoțional sau o chinuitoare nevoie de a transforma clipă de clipă această apropiere fizică într-o delicată înțelegere a fiecărui gest, a mișcării, a vorbelor și tăcerilor, a vieții lăuntrice și a relațiilor dintre personaje. [...] Întregul univers uman din acest spectacol este ferit de o teatralitate ostentativă, de prețiozitate sau de ispita excesului de zei interpretativ în dauna întregului. Se simte la tot pasul iscusința lucrului cu actorii, în condițiile dificile ale jocului printre, și uneori, împreună cu spectatorii din imediata vecinătate, o persuasivă orientare a interpretării spre simplitate, uneori aspră, alteori delicată sau hilară.”