Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Kali Traš/ Frica neagră

de Valerică Stănescu –– Regia: Mihai Lukacs
Spectacol invitat al Teatrului Rom Giuvlipen și al Teatrului Evreiesc de Stat

„Kali Traš” nu este doar o altă poveste. „Kali Traš” este, poate, cea mai importantă și dureroasă poveste a romilor. Kali Traš (romani, Frica Neagră) este una dintre denumirile date de romi planului de exterminare etnică, inițiat de regimul fascist din cel de al doilea război mondial. Împreună cu o trupă romă de teatru ambulant ne întoarcem în secolul trecut și suntem martorii unui fragment din Holocaustul romilor. Pornim de la cartea supraviețuitorului Valerică Stănescu, “Cu moartea-n ochi”, și aflăm cum se schimbă viața lui Diloda, Șopârla, Leanca și Franț – actori, păpușari, ghicitoare sau muzicieni – când sunt deportați în Transnistria, în lagărele de la Bug. Supuși unor condiții de viață inumane, în care se vor lupta cu frigul, foametea și holera, ei visează să vină înapoi acasă. Vor reuși să se întoarcă împreună în România? Dacă nu, cine le va păstra memoria suferințelor trăite, în speranța că istoria nu se va mai repeta? Cum se vor întoarce la teatrul lor vesel, de bâlci, din spectacolul lugubru al genocidului romilor? 


Durata: 02:00

Distribuția

#teatrusigur