Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Scaunele

de Eugène Ionesco
Regia: Victor Ioan Frunză

Despre piesă
Eugène Ionesco caricaturizează în piesa Scaunele iluzia unei perechi despre bunăstare şi împlinire. Cei doi bătrâni îşi imaginează că menirea lor constă în a transmite lumii un foarte important mesaj, astfel că primesc - în închipuirea lor - vizita unor marcante personalităţi ale statului şi ale istoriei. În realitate însă, camera - goală - se umple doar cu scaune, pe care cei doi le aduc în încăpere pentru fiecare din oaspeţii invitaţi. Scaunele devin treptat o prezenţă din ce în ce mai consistentă. Spre diferenţă de piesele construite pe dialog, aici personajele acţionează aidoma unor marionete. Marionetele vorbesc, se mişcă şi ajung să îşi construiască propria lor realitate, cucerindu-l pe spectator spre a descoperi împreună un tărâm al marilor adevăruri. În 1956, Jean Anouilh scria despre Scaunele în Le Figaro: "Consider că piesa e mai bună decât un Strindberg, deoarece are "umor negru" à la Molière, într-o manieră nebunesc de comică, şi pentru că e neliniştitoare, nostimă, tulburătoare, etern valabilă, şi clasică în acelaşi timp. "

Despre naşterea piesei SCAUNELE
Scaunele este a patra piesă majoră a lui Ionesco, după Cântăreaţa cheală (1949), Jacques sau supunerea (1950) şi Lecţia (1950). Scrisă în 1951, piesa se va juca pentru prima dată în 1952, la Théâtre du Nouveau Lancry din Paris, în regia lui Sylvain Dhomme. Cu privire la Scaunele, Ionesco nota: "Teatrul actual este aproape numai psihologic, social, cerebral sau... poetic. El este metafizic. Scaunele sunt o încercare de împingere dincolo de limitele actuale ale dramei... Lumea îmi apare în anumite momente ca şi cum ar fi golită de semnificaţie, iar realitatea ireală. Tocmai acest sentiment de irealitate, de căutare a unei realităţi esenţiale, uitate, nenumite - în afara căreia nu mă simt fiinţând - am vrut să-l exprim prin personajele mele ce rătăcesc în incoerenţă, neposedând nimic în afară de angoasele, de remuşcările, de eşecurile lor, de golul vieţii lor. Nişte fiinţe înecate de lipsa de sens nu pot fi decât groteşti, suferinţa lor nu poate fi decât derizoriu tragică. Întrucât lumea e de neînţeles pentru mine, aştept să mi se explice..."

Directorul de scenă Victor Ioan Frunză
A montat de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1981 peste 70 de producţii de teatru, operă şi televiziune, fiind angajat de scene de primă mărime din ţară şi străinătate. Între 1990 şi 1993 a fost director al Teatrului Naţional din Cluj, iar până în 1994 a conferenţiat la Academia de Muzică din Cluj (Catedra Regie de Operă) şi la Academia de Teatru din Târgu Mureş (Catedra de Regie). Este membru în Senatul Uniunii Teatrale din România (UNITER). Dintre numeroasele sale montări amintim: Livada de vişini?de A. P. Cehov, (Teatrul Naţional din Budapesta) * Dom Juan, de Molière (Teatrul Dramatic Galaţi) * Ghetto, de Joshua Sobol (Teatrul Naţional Bucureşti) * Falstaff şi Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare (Teatrul Maghiar de Stat Cluj) * Satyricon, după Petronius şi Cruciada copiilor, de Lucian Blaga (Teatrul Naţional Târgu-Mureş) * Mutter Courage, de Bertolt Brecht (Teatrul German de Stat Timişoara) * Lorenzaccio, de Alfred de Musset, Strategia porcului şi Cu ochi de copil, de Raymond Cousse, Lecţia, de Eugène Ionesco, Hamlet, de William Shakespeare şi Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintal, de Matei Vişniec (Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara) * Host mich noch lieb, de Bebe Bercovici (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti) * Trupa pe butoaie (UNITER) - primul proiect de teatru ambulant din România * Tom Paine, de Paul Foster (Academia de Teatru din Târgu-Mureş) * Regele moare, de Eugène Ionesco (Theatrum Mundi, Bucureşti) * Darul Gorgonei, de Peter Shaffer (premieră pe ţară la Teatrul "Tony Bulandra" Târgovişte) ş.a. A obţinut 19 importante premii şi distincţii în ţară şi străinătate, precum Premiul de Regie al UNITER, Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi două premii de regie la Festivalul Naţional de Teatru, Premiul Criticii acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (secţia română); din partea Asociaţiei Criticilor din Ungaria a primit o nominalizare pentru cel mai bun spectacol din spaţiul maghiar. A fost distins cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler.

SCENOGRAFA ADRIANA GRAND

Adriana Grand a absolvit în 1983 Academia de Arte Frumoase din Cluj. A realizat lucrări de grafică, design publicitar, scenografie pentru film, teatru şi televiziune. Între 1990 şi 1992 a semnat grafica revistei Teatrul azi, iar din 1986 pe aceea a unor volume apărute la edituri precum Kriterion, Albatros, Unitext, Dacia. A creat imaginea scenică a unor montări precum: Apa, de Dumitru Solomon (Teatrul de Stat Oradea) * Dom Juan, de Molière, şi Turandot, de Carlo Gozzi (Teatrul Dramatic din Galaţi) * Marat-Sade, de Peter Weiss, şi Falstaff, după William Shakespeare (Teatrul Naţional din Cluj) * Satyricon, după Petronius (Teatrul Naţional din Târgu-Mureş) * Livada de vişini, de A. P. Cehov (Teatrul Naţional din Budapesta) * Ghetto, de Joshua Sobol (Teatrul Naţional Bucureşti) * A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare (Teatrul Maghiar de Stat Cluj) * Mutter Courage, de Bertolt Brecht (Teatrul German de Stat Timişoara) * Lorenzaccio, de Alfred de Musset, Strategia porcului şi Cu ochi de copil, de Raymond Cousse, Lecţia, de Eugène Ionesco, Hamlet, de William Shakespeare, şi Istoria comunismului pentru bolnavi mintal, de Matei Vişniec (Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara) * Regele moare, de Eugène Ionesco (Theatrum Mundi Bucureşti) * Darul Gorgonei, de Peter Shaffer (premieră pe ţară la Teatrul "Tony Bulandra" Târgovişte) ş.a. A obţinut douăsprezece dintre cele mai importante premii de scenografie, precum Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie (1990, 1994 şi 2002), Premiul pentru cea mai bună scenografie la Festivalul Naţional de Teatru "Ion Luca Caragiale" Bucureşti (1993), Premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1995 şi 2003) ş.a. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Pianistul şi compozitorul Cári Tibor

Cári s-a născut în 1979, iar în 2002 a absolvit Facultatea de Muzică din Timişoara. Între anii 1999-2002 a colaborat cu Opera Română din Timişoara (pentru spectacolul "Faust") şi cu Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely". În perioada 2002-2004 a fost angajat al acestui teatru, ca pianist, compozitor de scenă şi conducător muzical.

În perioada 2001-2004 a compus muzica de scenă la numeroase montări de teatru, dintre care amintim selectiv: Lecţia, de Eugène Ionesco, Hamlet, de William Shakespeare, Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintal, de Matei Vişniec (Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara) * Turandot, de Carlo Gozzi, şi Das Darul Gorgonei, de Peter Shaffer (Teatrul "Tony Bulandra" Târgovişte) * Regele Cymbelin, de William Shakespeare (Teatrul German de Stat Timişoara) * Scufiţa Roşie, de Fraţii Grimm, şi Capra cu trei iezi, de Ion Creangă (Teatrul de Marionete din Arad). A colaborat cu importanţi directori de scenă, precum Victor Ioan Frunză şi Alexander Hausvater.

În anul 2002, la Festivalul Teatrelor Maghiare din Diaspora de la Kisvárda, a fost distins cu Premiul Ministerului Culturii din Ungaria pentru muzica la spectacolul Lecţia, de Eugène Ionesco.

Premiera: 27 martie 2005, 19:00

Distribuția

Semiramida
Ildikó Jarcsek-Zamfirescu

Mareşalul imobilului
Boris Gaza

Oratorul
Balázs Attila

Vocea Semiramidei din tinere
Daniela Török
Asistent scenografie
Carmen Gaza

Light-design
Ioan Chipăilă

Regie tehnică
Laurence Rippel


Direcţia de scenă
Victor Ioan Frunză

Decorul si costumele
Adriana Grand

Muzica
Tibor Cári

Extrase de presă

Fotografii din spectacol

You know this ain't just a show!