Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Stones

de Tom Lycos & Stefo Nantsou
Regia: Stephan-Andreas Darida

CONŢINUTUL

Flo şi Diesel, doi prieteni de 13 şi 15 ani, sunt în căutare de senzaţii tari. Dorinţa de evadare dintr-un cotidian anost şi plictisitor se manifestă prin aventuri, provocări şi probe de curaj, ultima dintre ele sfârşindu-se tragic. Piesa Stones este inspirată dintr-o poveste reală: în 1994, doi tineri au aruncat cu pietre de pe pasarela unei autostrăzi din apropiere de Melbourne, ucigând un profesor universitar care se afla în drum spre casă. Vinovăţia, simţul responsabilităţii, educaţia ori răspunderea părintească reprezintă temele centrale cu care este confruntat spectatorul acestei piese.

DESPRE PIESÃ

Scrisă de doi foarte prolifici autori de teatru pentru tineret în peisajul dramaturgic australian, "Stones" constituie dramatizarea unei întâmplări reale: În 1994, pe pasarela unei autostrăzi din apropiere de Melbourne, doi băieţi de 13, respectiv 15 ani aruncau cu pietre înspre maşinile din trafic, una din pietre ucigându-l pe un profesor universitar, ce se îndrepta spre casă la volanul autoturismului său. La scurt timp după accident, cei doi băieţi sunt arestaţi şi cercetaţi pentru fapta lor. Piesa are la bază o documentare minuţioasă: cei doi autori au avut ocazia să stea de vorbă cu cei doi inculpaţi reali, în timpul procesului, purtând totodată discuţii cu poliţiştii care investigau cazul, dar şi cu procurorul, citind nenumărate dosare instrumentate în cazuri similare, şi punându-şi în cele din urmă întrebarea "Cine este vinovat pentru toate cele întâmplate?" Piesa e gândită pentru doi actori şi patru personaje, fiecare din cei doi actori interpretând pe unul din cei doi tineri, iar pe de altă parte pe unul din cei doi poliţişti care instrumentează ancheta. Premiera absolută a avut loc în 1996 în Australia, în interpretarea autorilor, acesteia urmându-i numeroase turnee în SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Germania. Din 2001 textul cucereşte repertoriile teatrelor din spaţiul de limbă germană, obţinând Premiul Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret de la Marburg în 2002, şi titlul "Cel mai bun text de Teatru Tânăr în landul Renania de Nord-Westfalia" în februarie 2004. "O piesă tare, într-adevăr. Ceea ce sporeşte calitatea acestui text - alături de temperamentul scriiturii şi de alternarea rapidă a scenelor - este că el nu îşi propune să emită calificative ori să ia partea vreuneia din părţi. Piesa izbuteşte însă cu prisosinţă să demaşte mecanismele prin care o situaţie scapă de sub control şi prin care micile sadisme a doi puberi şi fanteziile lor despre violenţă, încurajate mediatic, nasc o faptă nedorită de nimeni şi la care nu sunt nici pe departe părtaşi numai cei doi.", menţiona prestigioasa "Frankfurter Rundschau" în 2001.

Premiera: 20 aprilie 2005, 19:00

Distribuția

Flo, 13 ani / Quandt
Andrei Hansel

Diesel, 15 ani / Rottner
Rareș Hontzu
Regizor de culise
Cristian Stana


Regia artistică
Stephan-Andreas Darida

Scenografia
George Petre

Extrase de presă

"Spectacolul aduce în prim plan agresivitatea, aşa încât dilema despre vinovăţia celor doi preadolescenţi nu pluteşte la nivelul unui simplu caz, ci dobândeşte implicaţii mai largi, care ţin de exprimarea, fie ea şi ludică, a unei generaţii, de educaţie şi comportament. Interesant mi se pare însă felul în care textul şi, deopotrivă, discursul scenic implică cele două personaje în procesul justiţiar al actului lor necugetat. Ne aflăm, deodată, în prelungirea jocului lor, tinerii se deghizează brusc în părinţi şi judecători, imitându-i pe aceştia, câştigând treptat propria interiorizare, tonul grav, privirea în oglindă, simţul responsabilizării. Este, până la urmă, procesul conştientizării violenţei ca mod de manifestare, cu faţa angelică, la pubertate. Relaţia celor doi actori, Andrei Hansel şi Rareş Hontzu, cu "eroii" este de zburdălnicie juvenilă şi de surprindere şi mirare. Decorul conceput de George Petre, cu pasarela şi maşina dezarticulată (ca un obiect acuzator), oferă personajelor un traseu cu derapaje, care le duce în cercul vicios al propriului joc."


din: Piatra care ucide, de Ion Jurca Rovina, în: Renaşterea bănăţeană, 3 mai 2005

#teatrusigur