Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Cântăreaţa cheală" – ultima reprezentaţie la Teatrul German

2 iunie 2011

Cântăreaţa cheală" – ultima reprezentaţie la Teatrul German
Montarea lui Alexandru Dabija îşi încheie existenţa odată cu al 35-lea spectacol
În luna iunie 2011, la Teatrul German de Stat Timişoara se joacă ultimele reprezentaţii ale producţiei Cântăreaţa cheală, de Eugène Ionesco, în regia lui Alexandru Dabija, astfel:
luni, 6 iunie 2011, la ora 20
şi
duminică, 12 iunie 2011, la ora 19.

De la premiera din aprilie 2009, spectacolul Cântăreaţa cheală va fi văzut luminile rampei de 35 de ori, constituind în acelaşi timp una dintre producţiile cele mai dorite de festivalurile naţionale şi internaţionale de profil, precum Festivalul Euroregional de Teatru şi Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, Festivalul Naţional de Teatru şi Festivalul Comediei Româneşti de la Bucureşti, festivalurile de la Piatra Neamţ, Oradea ş.a.

Spectacolul abordează absurdul cotidianului de odinioară şi de azi: dialogurile familiei Smith sunt o înşiruire neîntreruptă de observaţii incoerente. Ulterior apar soţii Martin care se străduiesc să afle dacă s-au mai întâlnit în trecut. Datorită verighetelor află că sunt soţ şi soţie. Lor li se alătură căpitanul de pompieri în căutarea sa neîntreruptă după foc, în ciuda absenţei fumului.

În spectacolul timişorean evoluează actorii Ioana Iacob, Radu Vulpe, Isolde Cobeţ, Rareş Hontzu, Olga Török şi Boris Gaza. Decorul şi costumele au fost create de George Petre.

Spectacolele se supratitrează în limba română.

Biletele şi rezervări la agenţia Teatrului German pe strada Alba Iulia nr. 2, tel.: 0256/435743 sau online la adresa www.teatrulgerman.ro.

Ultimele știri

#teatrusigur