Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Teatrul German sărbătorește 150 de ani de la înființarea Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”

17 mai 2023

Anul acesta Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, unde au învățat doi laureați ai Premiului Nobel, scriitoarea Herta Müller și fizicianul Stefan Walter Hell, sărbătorește, retroactiv (aniversarea a avut loc în 2020, dar din cauza pandemiei aceste evenimente au fost amânate), 150 de ani de existență. Astfel, în perioada 18-20 mai 2023, conducerea instituției de învățământ organizează mai multe evenimente și momente care să marcheze această dată.

Teatrul German, care se află în strânsă colaborare cu Liceul Lenau – prin susținerea și organizarea trupelor de teatru NiL; a Weekend-ului de teatru NiL și a Festivalului Internaţional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană – va participa la acest moment festiv cu spectacolul Oameni. De vânzare, regia de Carmen Lidia Vidu, care se va juca în 18 mai 2023, începând cu ora 19.30. O parte din actorii spectacolului sunt absolvenți ai Liceului Lenau, care au ales actoria pentru că au făcut parte din trupa de Teatru NiL, coordonată de la înființarea ei de Isolde Cobeț, actriță a TGST.

Spectacolul este destinat unui public format din absolvenți ai Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, oficialități ale instituțiilor cu profil german, dar și comunității germane, atât din țară, cât și din străinătate.

Reprezentând a doua colaborare a regizoarei Carmen Lidia Vidu cu TGST, spectacolul Oameni. De vânzare este un proiect de teatru documentar, care, asemenea Jurnal de România. Timișoara, reunește filmul, teatrul și fotografia.

În timp ce propaganda oficială avertiza asupra „abisurilor” lumii libere, în spațiul românesc are loc probabil cel mai mare trafic de persoane din secolul al XX-lea. Oameni. De vânzare expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane. Este un spectacol despre dispariția unei comunități, despre eforturile pe care membrii acesteia le fac pentru părăsirea mediului ostil în care trăiesc și despre demonizarea dorinței acestora de a îndrăzni să viseze la viitorul lor într-un stat mai liber și mai prietenos cu cetățenii lui.

Interpretează: Ioana Iacob, Oana Vidoni, Daniela Török, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz, Robert Bogdanov-Schein

Regie: Carmen Lidia Vidu (invitat); Multimedia: Cristina Baciu (invitat); Costumele şi asistenţă de decor: Ioana Popescu; Dramaturgie: Rudolf Herbert; Video live şi muzica: Ovidiu Zimcea; Ilustrații: Gabriela Schinderman (invitat); Asistență de regie: Richard Hladik; Machiaj: Bojita Ilici; Regie tehnică: Adrian Georgescu.

Apariții video: Heinz Günther Hüsch, Stelian Octavian Andronic, Johann Schaas, Germina Nagâț, Mădălin Hodor, Hanni Hüsch, Cornel Hüsch.

Programul complet al festivităților organizate de Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” poate fi consultat, în limba germană, aici:

https://www.lenauschule.eu/index.php/lenautreffen/treffen2023/183-153jahrfeiereinladung

Ultimele știri

#teatrusigur